Siguranța la locul de muncă reflectă atât grija pentru bunăstarea angajaților tăi, dar și performanța în serviciile alocate consumatorilor și beneficiarilor. Atunci când acorzi atenție calității și mentenanței uniformelor și echipamentelor de lucru folosite, te asiguri, implicit, de cele mai bune rezultate. De ce să investești într-un serviciu de curățare industrială a uniformelor, în special dacă activezi în industrii puternic reglementate? Descoperă în articolul următor.
Industria alimentară și industria de sănătate – de ce trebuie să țină cont angajatorii?
Spălarea și igienizarea uniformelor de lucru din Industria Alimentară trebuie efectuate conform indicațiilor de pe etichete, normelor impuse de HACCP și recomandărilor Uniunii Europene. În cazul în care uniformele sunt achiziționate, răspunderea curățării este plasată, adesea, în seama angajaților, fapt ce poate reprezenta o sursă suplimentară de pericol atunci când nu sunt utilizate produsele și tehnicile de curățare potrivite. Pe de altă parte, un sistem de închiriere uniforme, precum cel oferit de Lindstrӧm, poate prezenta mai multe beneficii, deoarece acțiunea de spălare are loc într-un mediu controlat, fără a fi influențat de anumiți factori externi.
Cerințele ridicate se mențin și în domeniul Sănătății, atât publice, cât și private, unde solicitarea constantă a cadrelor medicale necesită o abordare rapidă și sigură în privința mentenanței și igienizării uniformelor. Care sunt, deci, avantajele serviciilor de curățare industrială?
- Urmează o listă de proceduri sigure și complete
Timpul alocat ciclurilor de spălare, cantitatea de apă folosită, temperatura de spălare și substanțele chimice folosite sunt doar câteva din categoriile pe care procedurile standard de curățare a echipamentelor de lucru trebuie să le vizeze. Curățarea industrială îți asigură, astfel, rezultatele optime și cel mai înalt nivel de eficiență.
Uniformele de lucru din Industria Alimentară și din Industria de Sănătate, de exemplu, trebuie spălate la nici mai puțin de 70°C. În plus, trebuie să ții cont de temperatura indicată de producătorul produsului chimic folosit, ceea ce poate deveni o provocare fără resursele potrivite.
- Curățare într-un mediu controlat, lipsit de pericole
Folosirea substanțelor chimice în procesul de curățare a uniformelor de lucru trebuie să aibă loc într-un mediu controlat, precum cele asigurate de prestatorii de servicii de curățare industrială. Mai mult, folosirea substanțelor chimice trebuie să fie întotdeauna monitorizată. Menținerea unui pH echilibrat înseamnă identificarea unui pH potrivit pentru toate tipurile de piele, fără a cauza iritații și unul care să nu afecteze proprietățile de igienizare ale uniformei de lucru.
- Păstrează integritatea materialului textil
Uniformele de lucru trebuie extrase din mașina de spălat într-o manieră care păstrează integritatea materialului textil, minimizează expunerea la microbi după spălare și pregătește uniformele de lucru pentru etapa de călcare sau împăturire. Uniformele de lucru umede nu trebuie păstrate în locuri închise, slab ventilate, pentru a preveni apariția microbilor.
- Asigură uscarea, călcarea și inspecția corespunzătoare
Fiecare categorie de produse, de exemplu pantaloni, cămăși, etc. trebuie să aibă propria procedură de uscare. După folosirea aerului cald, este necesar ca materialele textile să fie supuse la un jet de aer rece, pentru a asigura ca angajații spălătoriei nu ating materiale fierbinți. De asemenea, un jet de aer rece la final minimizează apariția cutelor. Uscarea trebuie să asigure evaporarea apei din material, să nu rămână umede, pentru a nu favoriza culturile de bacterii. Depozitarea uniformelor de lucru uscate trebuie să fie într-un loc separat de depozitarea uniformelor de lucru umede.
Uniformele de lucru sunt sortate și inspectate înainte de fiecare livrare. Dacă există uniforme de lucru care necesită reparații sau să fie înlocuite acestea vor fi reparate, inspectate încă o dată și abia apoi trimise clienților. Indiferent de starea uniformei de lucru, aceasta trece prin procesul de spălare prevăzut de HACCP înainte de a fi triată. Odată ce uniformele de lucru trec de etapa de control, acestea vor fi ambalate și stocate conform cerințelor clientului, urmând ca apoi să se efectueze livrarea.
- Uniformele se întorc la tine în condițiile optime de utilizare
În cazul curățării industriale, există un program strict pentru ridicarea și livrarea uniformelor de lucru. Pentru a evita contaminarea încrucișată, echipamentele de lucru trebuie să fie transportate în containere aprobate, saci sigilați sau saci poli. În plus, camioanele folosite pentru transportul uniformelor de lucru trebuie curățate în mod regulat pentru a nu exista murdărie și praf în interiorul cabinei.
Serviciul de închiriere uniforme de lucru Lindstrӧm te ajută nu doar să îți reduci costurile, să eficientizezi procesele de mentenanță și să rezolvi problema stocurilor, ci și să asiguri un nivel optim de siguranță pentru angajații și beneficiarii serviciilor tale.