Închirierea uniformelor pentru front desk este importantă. În anul 2020, doar în Statele Unite ale Americii existau peste 1 milion de angajați pe postul de recepționist. Dintre aceștia 79.9% sunt femei, iar 16% sunt bărbați. Conform studiului efectuat de Zippia, o platformă online dedicată pentru publicarea anunțurilor de angajare și crearea de conexiuni între angajator și candidați, se estimează că cererea pentru personal calificat care să ocupe rolul de front desk officer va crește în următorii ani.
Putem considera că acest rol este unul dinamic. Aplicabilitatea sa nu este singulară, acesta putând fi regăsit în diverse domenii. Fie că vorbim de industria hotelieră, cabinete de avocatură, cabinete stomatologice sau sediile companiilor multinaționale, fiecare locație are cel puțin o persoană angajată ca front desk officer.
Unul dintre principalele lucruri pe care un client le observă atunci când intră într-un sediu este persoana cu care inițiază o primă conversație și modul în care se prezintă aceasta. Aici putem include aspecte precum atitudinea, maniera în care se adresează clientului și nu în ultimul rând vestimentația. Uniforma de lucru a angajaților tăi transmite un mesaj către clienți și oferă o primă impresie cu privire la atenția la detalii a companiei. Este esențial să oferi angajaților uniforme de lucru adecvate domeniului tău de activitate. Acestea vor trebui să se muleze și pe personalitățile angajaților tăi.
Descoperă care sunt cele mai comune greșeli în ceea ce privește uniforma de lucru a recepționerilor și cum să eviți aceste situații.
1. Nu alege o uniformă de lucru fără să te consulți înainte cu angajații
La prima vedere este destul de ușor să aprobi un model de uniformă de lucru chiar dacă nu vei purta uniforma respectivă. Nu este de ajuns ca materialul să fie plăcut la atingere și croiul să fie adecvat. Trebuie să iei în considerare că angajații tăi vor purta aceste uniforme pe tot parcursul programului de muncă. În acest sens, ei ar trebui să aibă ultimul cuvânt în ceea ce privește modul în care se simt în uniformele alese.
Noi îți recomandăm să îi incluzi în procesul de selecție a echipamentelor și a uniformelor de lucru. Angajații tăi se vor simți apreciați. De asemenea, vei avea șansa să obții un feedback realist cu privire la nevoile lor reale în ceea ce privește siguranța și confortul la locul de muncă.
Un scurt exemplu ar putea constitui alegerea unei veste pentru persoanele care lucrează la recepție. Cu toate că angajatorului i se pare potrivită această piesă vestimentară, angajații ar putea veni cu contraargumente precum fluctuațiile de temperatură datorate fluxului de oameni care intră și ies din clădire, stilul personal sau îngreunarea anumitor sarcini precum manipularea coletelor primite/trimise de la firmele de curierat.
Lindström îți pune la dispoziție un Mini Ghid pentru alegerea uniformelor de lucru adecvate domeniului tău de activitate. Indiferent dacă ești nesigur de cum să plasezi prima comandă sau ai nevoie să respecți anumite standarde clare impuse de industrie, acest ghid te va ajuta să obții toate informațiile necesare înainte de a definitiva aspectul final al uniformei de lucru pentru front desk officer.
2. Nu există uniforme de lucru one size
Este aproape imposibil ca o singură mărime să fie potrivită pentru toate tipurile de siluete și conformații. Angajații au nevoie să se simtă confortabil pe parcursul orelor de muncă. Acest lucru va fi imposibil dacă nu au la dispoziție uniforme de lucru potrivite pentru structura lor musculară.
Încearcă să eviți pe cât posibil achiziția de uniforme de lucru doar într-o singură mărime. Urmărește să te axezi în schimb pe închirierea uniformelor de lucru personalizate în diferite mărimi. Cel mai simplu pas este să centralizezi măsurătorile angajaților tăi și ulterior să plasezi comanda de închiriere. În același timp, persoanele de la recepție sunt primele persoane care reprezintă imaginea companiei. O uniformă nepotrivită ar putea transmite un mesaj eronat cu privire la afacerea ta.
Lindström oferă clienților săi modalitatea de a închiria uniforme de lucru personalizate potrivite angajaților tăi și nevoilor lor. Împreună cu specialiștii Lindström poți efectua o evaluare a nevoilor actuale ale companiei. Veți putea crea împreună uniforme de lucru adaptate pentru fiecare angajat în parte.
3. Uniformele de lucru nu trebuie să fie neapărat identice
Angajații sunt diferiți, iar personalitatea fiecărui angajat în parte poate fi scoasă în evidență și prin intermediul uniformei. Încearcă să diversifici modele de uniforme pentru angajații responsabili de primirea clienților. Nu alege doar un singur model sau o singură culoare pentru aceste uniforme.
De exemplu, un prim pas ar fi alegerea unor culori reprezentative pentru compania ta, dar în nuanțe diferite pentru fiecare angajat în parte. De asemenea, încearcă să privești închirierea uniformelor precum un magazin de haine există un raion întreg de pantaloni. Dar aceștia sunt diferiți fie prin formă sau culoare. Poți opta pentru aceeași culoare la pantalon pentru toți front desk officers. Nuanța cămășilor poate să varieze în funcție de preferințele personale ale angajatului agreate în prealabil cu angajatorul.
În momentul cumpărării uniformelor de lucru, este posibil să fii constrâns de o anumită cantitate de piese vestimentare, pentru a putea beneficia de personalizarea uniformei de lucru. Serviciul de închiriere a uniformelor de lucru permite închirierea echipamentelor de lucru personalizate. Acest lucru înseamnă că Lindström permite personalizarea pieselor vestimentare, fără a necesita comandarea unui anumit număr de articole. Uniformele de lucru pot fi personalizate în culorile companiei, logo-ul sau orice altă formă de identitate vizuală care poate fi recunoscută de către public.
4. Uniformele de lucru trebuie să fie actuale, fără a părea ostentative
Privind designul uniformelor de lucru pentru persoanele de la recepție, încearcă să obții un echilibru între un stil clasic și modern. Apelând la un serviciu de închiriere a uniformelor de lucru poți opta pentru uniforme sezoniere. Astfel că oricând poți schimba aspecte care țin de croi sau identitatea vizuală a articolelor vestimentare.
O uniformă de lucru adecvată recepționerilor, indiferent de domeniul în care activează este constituită din sacou, cămașă și fustă pentru femei și sacou, cămașă și pantaloni pentru bărbați. Aceste 3 piese vestimentare inspiră o atitudine profesională și nu intră în conflict cu imaginea companiei. În ceea ce privește croiul, poți opta pentru modele actuale. Acestea pot fi sacouri și cămăși cambrate, fuste creion sau pantaloni ajustați conform constituției angajatului.
Foto: Polina Zimmerman
În cazul în care vrei să optezi pentru articole care să atragă atenția privitorului, poți opta pentru personalizarea uniformei de lucru cu motive care sunt reprezentative pentru companie: brodarea gulerului cămășii sau a manșetelor sau imprimarea logo-ului pe sacou deasupra buzunarului.
Costurile achiziționării uniformelor de lucru personalizate fiecărui angajat în parte pot deveni costisitoare în timp. În funcție de gradul de retenție al companiei, pot ajunge să reprezinte un minus în ceea ce privește sustenabilitatea afacerii tale. Serviciul Lindström de închiriere a uniformelor de lucru îți salvează timp și resurse în ceea ce privește stocul, depozitarea, igienizarea, reparația sau reciclarea uniformei.
5. Fii atent la calitatea materialelor din care este confecționată uniforma de lucru
Discutăm despre angajații care sunt în prima linie în ceea ce privește imaginea companiei. În acest sens, trebuie să acorzi o atenție sporită materialului din care este confecționată uniforma de lucru. Există două principii esențiale care stau la baza alegerii materialului potrivit:
- Locația în care se află angajatul (în interiorul clădirii, aproape de intrare și având aerul condiționat pornit mereu)
- Aspectul materialului după câteva ore de purtare
Optează pentru materiale care nu se șifonează. Trebuie să fie rezistente la procesele de spălare și igienizare. De asemenea, trebuie să fie confortabile de purtat. Noi îți recomandăm să alegi materiale precum poliester bumbac, un material special conceput pentru îmbrăcămintea de lucru. În acest fel, nu doar că asiguri un confort sporit angajaților, dar oferi și un grad de siguranță ridicat în ceea ce privește calitatea materialelor folosite. Închirierea uniformelor pentru front desk este importantă. Aceasta va determina în mare măsură maniera în care angajații tăi își vor desfășura activitatea.
De asemenea, angajații trebuie să aibă la îndemână mereu un schimb nou de uniforme. În eventualitatea în care se pătează, aceștia trebuie să poată să se schimbe imediat după accident. Nu vor putea să întâmpine clienții dacă vor fi pătați.
Închirierea uniformelor pentru front desk este importantă. Apelând la un serviciu de închiriere uniforme de lucru te asiguri că organizația ta îndeplinește toate măsurile de siguranță necesare și cu costuri reduse. Serviciul de închiriere uniforme Lindström este un serviciu flexibil, deoarece nu există condiționare per număr de uniforme comandate.