Care este cel mai dificil moment cu care te confrunți atunci când te muți dintr-un loc în altul? Pe lângă sentimentul de neliniște și de încântare, care sunt normale unui nou drum, inevitabil apare și întrebarea: cum o să-mi mut toate lucrurile dintr-o parte în alta?
Unele persoane aleg să facă această tranziție singure sau apelând la prieteni și cunoștințe. Dar, din fericire, pe piața din România există acum alternative: companiile de servicii de mutări și transport.
În momentul în care apelezi la serviciile unor profesioniști, inevitabil apare sentimentul de siguranță. Compania îți asigură un transport lin al lucrurilor de valoare, există compensații pentru situațiile nefericite în care un obiect este avariat, și nu în ultimul rând responsabilitatea mutării tuturor lucrurilor dintr-o locuință poate fi împărțită la doi.
Pentru ca persoanele implicate în acest proces să-și poată desfășura activitatea în voie, există o serie de condiții care trebuie respectate de către angajator. În primul rând, vehicule încăpătoare, uniforme profesionale și instruirea angajaților cu privire la măsurile de siguranță.
Uniformele profesionale oferă un plus de încredere clienților
Locuința este un spațiu intim, oamenii își doresc să găsească acasă o oază de relaxare după o zi încărcată, iar invitarea unei persoane străine în acel spațiu poate constitui o problemă pentru mulți dintre noi.
În momentul în care ai decis să te muți, chiar dacă apare sentimentul de bucurie pentru noul spațiu, s-ar putea să fii destul de reticent în a invita persoane străine în cel vechi.
Ca și angajator ai responsabilitatea față de clienți să le oferi servicii profesionale de calitate, dar și să le câștigi încrederea clienților. Imaginează-ți că într-o zi 3 sau 4 persoane străine, îmbrăcate civil sună la ușă și se prezintă ca fiind angajați ai firmei de transport. Nu prea îți inspiră încredere, nu? Până la urmă oricine poate intra în casa ta, îmbrăcat în haine civile, fără a știi cu exactitate dacă sunt angajații firmei de transport sau nu.
Uniformele profesionale pentru angajații companiilor de servicii de mutări și transport asigură o transparență procesului de relocare. Serviciul de închiriere uniforme Lindstrӧm permite angajatorului să personalizeze uniforma conform nevoilor sale.
În acest fel, ai opțiunea să alegi culorile reprezentative afacerii tale, mai poți opta pentru brodarea numelui fiecărui angajat pe jachetă și adăugarea logo-ului pe spatele jachetei. Nu doar că o imagine unitară transmite profesionalism clienților, dar oferă și un plus de încredere.
Uniformele profesionale asigură protecția angajaților
Angajații vor fi nevoiți să ridice obiecte grele pe parcursul unei zile de muncă, să le ancoreze în camioane sau dube de transport și nu în ultimul rând să le încarce/descarce din vehicule și să le transporte până în locuință. Având un loc de muncă atât de solicitant, aceștia nu au nevoie de distracții suplimentare.
Unele dintre aceste distracții ar putea fi hainele civile. Dacă nu le oferi uniforme profesionale angajaților, aceștia ar putea alege o pereche de pantaloni total nepotrivită în una din zile. Pot fi prea largi sau prea strâmți, o jachetă necorespunzătoare se poate agăța de obiectele transportate, iar riscul de accidentare crește semnificativ.
Pentru a crea un echipament complet angajaților tăi, Lindstrӧm îți propune următoarele obiecte vestimentare: pantaloni, salopete, jachete, tricouri, bluze și mănuși. În funcție de categoriile menționate anterior, angajatorii au posibilitatea să fie inventivi în alegerea uniformelor profesionale pentru angajații lor. Culorile, broderiile și imprimeurile vor fi alese ulterior conform strategiei de imagine pe care compania o urmează în acel moment.
Un alt lucru pe care nu-l poți controla la îmbrăcămintea civilă este calitatea materialelor alese sau proprietățile acestuia. În primul rând, ai nevoie de materiale elastice, care permit mobilitatea totală a angajatului. Acestea trebuie să conțină și fibre naturale pentru a permite pielii să respire, dar fără a reține umezeala.
Uniformele profesionale ar trebui să fie realizate din materiale impermeabile, ignifuge, antistatice pentru a elimina orice fel de risc la care angajații s-ar putea să fie supuși pe parcursul procesului de mutare și transport.
Închirierea uniformelor profesionale reduc costurile totale ale companiei
Achiziționarea uniformelor de lucru pentru angajații tăi reprezintă o investiție semnificativă cu care ți-ai începe afacerea. Pentru a le oferi siguranța de care au nevoie, trebuie să achiziționezi întreg pachetul de obiecte vestimentare necesare fiecărui anotimp, plus o serie de uniforme de rezervă.
Deoarece uniformele trebuie să se potrivească exact fiecărui individ în parte, achiziționarea uniformelor de rezervă ar putea reprezenta o provocare. Cum știi să alegi mărimile corecte? Dacă ajungi în situația în care ai un angajat nou, dar nu ai nicio uniformă potrivită pe stoc? Soluția acestei probleme ar fi cumpărarea unei noi uniforme, ceea ce reprezintă o nouă investiție.
Serviciul de închiriere uniforme profesionale Lindstrӧm pune la dispoziția clienților săi un sistem de închiriere flexibil, comanzi exact numărul de uniforme necesare. În acest fel, noi îți asigurăm că la începutul fiecărei săptămâni/luni angajații tăi găsesc în vestiare uniforme curate, pe măsura lor, iar te poți ocupa în continuare de dezvoltarea afacerii tale.
Cum poți comanda uniforme profesionale Lindstrӧm? Alegi uniforma potrivită domeniului tău de activitate consultând Micul Ghid Lindstrӧm. Mai apoi completezi formularul de contact și povestești cu echipa noastră specializată. Consultanții noștri sunt pregătiți să te ajute pe tot parcursul procesului.
În cazul în care ești nesigur de standardele industriei, noi îți stăm la dispoziție pentru a te îndruma și a alege cea mai bună uniformă profesională pentru angajații tăi. Odată stabilite aceste detalii, produsele Lindstrӧm ajung la adresa menționată de tine în două-trei săptămâni.
Lindstrӧm îți livrează uniformele de lucru în locuri special destinate păstrării materialelor textile. Acesta poate fi vestiarul angajaților sau un loc special amenajat pe care îl alegem împreună cu angajatorul. În acest fel, separăm uniformele murdare de uniforme curate, fără a le provoca riscul de contaminare încrucișată. Livrăm fără limitarea cantității, onorăm solicitări chiar și pentru un singur angajat.