Serviciul de închiriere carpete Lindstrӧm asigură aspectul atrăgător al încăperilor și al curățeniei pe termen lung pentru compania ta, și în același timp te ajută să-ți construiești identitatea de brand așa cum îți dorești.
Din ce în ce mai multe companii decid să-și amenajeze un spațiu de birouri, chiar dacă tendința generală a pieței de muncă este să se axeze către telemuncă parțial sau chiar complet. Un spațiu de birouri este considerat important și acum, deoarece la sediul central poți să organizezi diferite ședințe sau întâlniri cu parteneri, furnizori și potențiali investitori.
Felul în care decorezi, amenajezi sau alegi sediul companiei tale influențează în mod direct imaginea companiei tale și comunicarea cu clienții. Un studiu realizat de Liz Beddoe, profesor la Universitatea din Auckland și expert în asistență socială, a arătat că maniera de comunicare cu clienții cea mai eficientă este cea față-în-față. Deși, în prezent, avem nenumărate mijloace de comunicare cum ar fi telefon, e-mail, platforme online, cheia pentru a construi relații de durată și bazate pe încredere rămâne comunicarea față-în-față.
Una dintre cele mai simple metode de a personaliza biroul și a-l decora conform strategiei de brand este prin amplasarea carpetelor. Prin intermediul carpetelor poți transmite diferite mesaje, poți opta pentru a evidenția anumite elemente de brand sau chiar poți atrage atenția asupra unor campanii de branding aflate în derulare. Bonus, carpetele ajută la menținerea curățeniei în birouri și păstrează integritatea podelelor pentru mai multă vreme.
Descoperă mai jos un mini-ghid despre cum să alegi carpetele potrivite spațiului tău de lucru și care sunt beneficiile carpetelor de închiriat Lindstrӧm.
Cum trebuie să arate un spațiu de lucru care inspiră încredere
Îți propunem un exercițiu simplu de imaginație. Exercițiul nostru este potrivit atât celor care au deja un sediu existent și vor să-l înfrumusețeze, sau celor care se află la început de drum și vor să-și deschidă un birou fizic în perioada următoare. Uită-te puțin în jurul tău și vezi care este sentimentul pe care ți-l inspiră încăperea în care petreci cel mai mult timp la locul de muncă. Ai impresia că e un loc primitor? Inspiră încredere? Ești mândru de acest spațiu? Ți-ar plăcea să îl prezinți clienților tăi? În funcție de răspunsurile pe care le obții în urma acestui exercițiu ar trebui să iei în considerare câteva acțiuni:
- Sediul central trebuie să inspire încredere, atunci când inviți clienți, furnizori sau colaboratori aceștia ar trebui să aibă o completare a imaginii pe care îți dorești să o afișezi față de voi prin intermediului spațiului.
- Biroul tău trebuie să emane profesionalism. Încrederea pe care ai construit-o în timp trebuie păstrată și prin intermediul spațiului de lucru, iar clădirea ta trebuie să reprezinte expertiză, profesionalism și determinare.
- Inovația este un factor central al oricărui business. Persoanele cu care interacționezi vor să vadă creativitate, inovație, poate tehnologie de ultimă oră, iar acest lucru ar trebui să se reflecte și în elementele pe care le alegi pentru a-ți înfrumuseța sediul.
Alege carpeta potrivită pentru intrarea în clădire
Una dintre acțiunile care te ajută să economisești pe termen lung este prevenția, prevenirea distrugerii podelelor și prevenirea intrării murdăriei în clădire. Carpetele de la intrarea în clădire nu doar că semnalizează existența unei firme în spațiul respectiv, dar și rețin o parte din murdărie și apă de pe pantofi.
În funcție de domeniul ales, dimensiunea carpetei de la intrare poate varia. De exemplu, pentru clădirile de birouri poți opta pentru carpete mici și medii, în timp ce pentru un spațiu din domeniul Retail sau Medical ar trebui aleasă o carpetă de dimensiuni mai mari. Pe lângă dimensiunea carpetei, mai trebuie să iei în considerare și traficul pietonal săptămânal, deoarece carpetele sunt confecționate din materiale diferite, menite să reziste la diferite categorii de trafic pietonal.
Materialul din care sunt confecționate carpetele este important și el, și poate fi selectat în funcție de anotimp. Pentru iarnă și anotimpul ploios poți opta pentru carpete din cauciuc la intrarea în clădire, iar în lunile uscate poți merge pe varianta carpetelor standard. Dacă ai nevoie de protecție suplimentară, poți opta pentru carpete de intrare atât în exteriorul clădirii, cât și în interiorul clădirii. De exemplu, poți avea o carpetă de cauciuc afară, pentru a reține impuritățile de dimensiuni mai mari, iar cele fine să fie preluate de o carpetă din material sintetic aflată în interiorul clădirii.
Lindstrӧm pune la dispoziția clienților carpete de diferite dimensiuni pentru zonele de la intrarea în clădire. Carpetele de cauciuc sunt împărțite în două categorii: carpete de cauciuc mici (85 X 150 cm) și carpete de cauciuc mari (115 X 175 cm). Covoarele standard sunt incluse în 3 categorii: covoare mici (85 X 150 cm), medii (115 X 200 cm) și mari (150 X 300 cm). Culorile standard ale carpetelor sunt gri sau maro. Pentru situațiile în care optezi pentru personalizarea carpetelor, vei putea alege culorile, forma și dimensiunile conform nevoilor tale. Specialiștii Lindstrӧm sunt pregătiți oricând să te asiste pentru alegerea culorii și design-ului dorit.
Cum alegi carpete pentru restul încăperilor din clădire
Pentru un birou privat, cum ar fi cel al CEO-ului sau al directorilor de departament, există o regulă generală conform căreia covorul trebuie să fie la o distanță de 50-60 cm față de pereții încăperii. Mai apoi, trebuie să te asiguri că biroul și scaunul se află pe suprafața covorului. Aceste măsuri asigură unicitatea spațiului și mai asigură că spațiul este folosit corect. În momentul în care te miști cu scaunul, nu te vei lovi de marginea covorului și nici nu vei zgâria podeaua cu roțile scaunului.
Zona de așteptare are și ea un set de reguli de care ar trebui să ții cont. Carpeta ar trebui să acopere masa de cafea sau spațiul de la recepție, plus scaune sau canapea. Dacă spațiul este limitat, atunci picioarele din fața mobilierului ar trebui să fie pe carpetă. Dacă alegi un covor prea mic sau prea mare s-ar putea să creezi o discrepanță vizuală pentru întreaga încăpere. Păstrează între 150 și 500 de cm distanță față de perete, în funcție de dimensiunea camerei.
Spațiul comun de lucru sau birourile de tip open space urmăresc regulile birourilor private, dar la altă scală. Toate birourile trebuie să se regăsească pe covor, pentru a nu incomoda mișcarea cu scaunul. Covorul trebuie să aibă textura potrivită, pentru a permite roților să se învârtă fără a se bloca de marginea sau textura carpetei. Distanța dintre covor și perete trebuie să fie până la 500 de cm, în funcție de dimensiunea etajului.
Forma covorului este importantă, camerele de dimensiuni pătrate sunt evidențiate de covoare pătrate sau rotunde. O cameră dreptunghiulară poate fi scoasă din anonimat de covoare lungi, orientate toate în aceeași direcție. Covoarele dreptunghiurale pot completa aproape orice încăpere și sunt disponibile de obicei în destul de multe dimensiuni. Covoarele rotunde sunt cel mai des folosite în zonele de așteptare, dar pot fi utilizate și în alte încăperi, dacă te asiguri că pui piese de mobilier pe ele. Covoarele pătrate sunt cel mai des folosite pentru a scoate în evidență piese de mobilier. Covoarele traversă se regăsesc cel mai des pe holuri, acestea au rolul de a ghida vizitatorii în clădire.
Testează înainte să închiriezi carpeta ideală
Lindstrӧm LiveDesign este o modalitate virtuală prin care poți planifica maniera în care vor fi aranjate carpetele în spațiul pe care îl deții. Este important să vizualizezi cum arată o încăpere înainte de a implementa o schimbare, iar cu ajutorul acestui serviciu, îți dai seama ce model de carpetă ar arăta cel mai bine în biroul tău.